Despre Erasmus

94 0

Higher Education Project vă recomandă programul Erasmus, precum și inovativa aplicație Erasmus+ deținută și finanțată de Comisia Europeană, disponibilă în Google Play store (Android) și Apple Store (iOS).

“În cei aproape 30 de ani de când UE finanțează programul Erasmus, peste trei milioane de studenți au putut urma cursuri sau stagii în universități sau organizații din alte țări europene. Erasmus+ oferă în același timp posibilitatea de a combina studiile în străinătate cu un stagiu. Posibilitățile de a studia în străinătate prin Erasmus+ sunt disponibile pentru studenți, masteranzi și doctoranzi.

Programul Erasmus+ are o arie de acoperire și mai largă, propunând noi oportunități pentru studenți, personal, stagiari, profesori, voluntari și nu numai. Mai mult, acesta are acum o dimensiune mondială, încurajând și participarea celor din afara Uniunii. Studiile în străinătate reprezintă una dintre principalele componente ale programului Erasmus+. S-a dovedit deja că astfel de experiențe le permit participanților să-și îmbunătățească perspectivele profesionale și cunoștințele lingvistice, să capete mai multă independență și încredere în sine și să descopere alte culturi.

Aplicația Erasmus+ a fost dezvoltată în cei 30 de ani ai campaniei Erasmus și este în continuare îmbunătățită ca parte a Inițiativei privind legitimația europeană de student. Scopul aplicației este de a deveni ghișeul unic care să le permită participanților să aibă acces la informații cu privire la oportunitățile Erasmus+, să beneficieze de îndrumare de-a lungul proceselor legate de mobilitatea lor și să acceseze informații și servicii. Mai multe detalii pe erasmusapp.eu

Sursa: European Commission


Împărtășește-ți gândurile cu noi